Despre cărțile de colorat pentru adulți și cărțile de colorat pentru copii

10

Am observat tot mai des fel de fel de reclame la cărțile de colorat pentru adulți. Care este farmecul acesto cărți? De ce vor chiar și adulții să coloreze? Ce diferențe sunt între cărțile de colorat pentru copii și cele pentru adulți? Vom încerca în cadrul acestui articol să trecem în revistă benefiiciile celor două tipuri de cărți de colorat, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Cărțile de colorat pentru adulți cer o singură condiție, pe care s-ar putea ca nu toți părinții să o poată îndeplini – timpul. Dar putem să colorăm împreună cu copilul nostru  – poate chiar pe aceeași pagină. La final vom avea rezultatul unei munci de echipe de care putem fi mândri. Recuzita necesară desfășurării unei sesiuni de colorat este compusă dintr-o carte de colorat pentru adulți, una pentru copii, creioane colorate și o ascuțitoare bună. În privința creioanelor de colorat acestea pot fi din cutii de minim 12 culori, cu mina moale, păstoasă, care să nu zgârie hârtia iar culoarea suficient de intensă. Trebuie să fim pregătiți pentru situația în care noi și copilul vom avea nevoie de aceeași culoare. De obicei, între copii se iscă unele conflicte în astfel de situații, așa că vom avea ocazia să arătăm un model de comportament asertiv, prin care să încurajăm copilul să spună ceea ce vrea într-un mod în care să nu își tulbure colegii sau activitatea. Copilul se poate dezvolta prin intermediul cărților de colorat, în diverse feluri: colorând copiii pot acumula diverse cunoștințe de bază despre mediul înconjurător și despre culori, cu ajutorul părinților: cerul este albastru, soarele este galben, iarba este verde. Cărțile de colorat îi invită de obicei pe cei mici să aibă un control mai mare al mișcărilor mâinilor, impunându-le colorarea numai a unei anumite zone, delimitate printr-o linie: în încercarea de a nu depăși acea linie, copilul va fi mai atent la propriile mișcări. Din acest punct de vedere cărțile de colorat pentru adulți se deosebesc de cele pentru copii, prin zonele mai inguste sau mai complicate ca și formă pe care trebuie să le coloreze. Densitatea formelor care trebuie colorate într-o carte pentru adulții, este ceea ce face ca, la final, pagina să conțină foarte multe culori sau modele colorate.

colorati-cu-tom-si-jerry-1447835822

Chiar dacă o carte de colorat are personaje, decoruri și forme prestabilite, creativitatea noastră și a copilului se va exprima la nivelul culorilor folosite. Idealul ar fi ca atât noi, cât și copilul, să reușim să ajungem la o stare bună de lucru, un fel de transă creativă, absorbiți în activitatea de colorare, cam ca atunci când am citi o carte care ne place. Vom ajunge astfel să înțelegem de ce cărțile de colorat pentru adulți mai sunt numite și antistress. În plus vom petrece un timp de calitate împreună cu copilul nostru, povestind în timp ce colorăm sau pur și simplu, comunicând numai prin intermediul privirilor, gesturilor și culorilor.

Rating

Lasa-ne un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*